ASTĂZI, trei universitari în dialog pe tema „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență”

731
ASTĂZI, trei universitari în dialog pe tema „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” - x-dialog-bj-1713962940.jpg

Articole de la același autor

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează joi, 25 aprilie 2024, la ora 18.00, în Aula Bibliotecii, conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență”. Dialogul îi va avea ca protagoniști pe Victor Alistar (conf. univ. dr. - Școala Națională de Studii Politice și Administrative) și Alin Daniel Piroșcă (lector univ. dr . cadru asociat- Universitatea Româno-Americană). Istoricul și criticul literar prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii, va fi amfitrionul și partenerul de dialog al celor doi invitați.

Față de orice provocări actuale, reacțiile și acțiunile fiecăruia dintre noi sunt trecute prin filtrul sistemului în care ne construim existența. Un lucru e cert: în raport cu ceea ce „mediul înconjurător” al vieții propune, fie că vorbim despre istorie, economie, instituții, tradiție, administrație, trebuie să ne asumăm faptul că fiecare dintre noi ne construim viața prin propria persoană. E un lucru pe care etica îl reiterează și îl amintește, în mod subtil, de fiecare dată. Situat în angrenajul social, individul este cuprins, ca într-un prizonierat, într-o rețea complexă de măsuri administrative, instituții, decizii, legi. Dispozitivul reprezintă, așa cum remarca Foucault, rețeaua ce se stabilește între aceste puncte. Iar acest dispozitiv are o funcție strategică și se încadrează într-un raport de putere.  

Conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” propune o reinterpretare a unei paradigme actuale a poziționării subiective față de polii existenței actuale. Abordările multiple ale subiectului, de la reflecția filosofică și apropierea psihologică până la fixarea în constituentul social și administrativ vor conduce la dezbateri multi și interdisciplinare față de un subiect vast.

Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3471 secunde